joi, 22 decembrie 2016

Şi noi vestim Naşterea Domnului...

      

  Ziua de 21 decembrie a fost aceea în care un grup de 14 elevi ai Şcolii Gimnaziale Maltezi însoţiţi de bibliotecar, au pornit la COLINDAT instituţiile reprezentative ale judeţului nostru.
   

   Au poposit pentru prima dată la Episcopia Sloboziei şi a Călăraşilor unde au fost întâmpinaţi cu căldură de Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu şi de membrii clerului cărora le-au vestit Naşterea Domnului printr-un frumos program de colinde. Au fost aplaudaţi şi răsplătiţi cu dulciuri de către Preasfinţitul Părinte Episcop şi invitaţi să revină în fiecare an.







A doua vizită a fost la Consiliul Judeţean Ialomiţa unde elevii noştri s-au prezentat la înălţime cu urările lor şi au fost aplaudaţi şi recompensaţi cu daruri de către domnul Preşedinte Victor Moraru , de domnii vicepreşedinţi şi angajaţii Consiliului Judeţean Ialomiţa.

  
















Am vizitat apoi Biblioteca Judeţeană “Ştefan Bănulescu “Ialomiţa şi Colindele lor s-au făcut auzite la secţia pentru copii a Bibliotecii, unde doamna director Elena Balog i-a invitat cu căldură şi, alături de colegele biliotecare, i-au ascultat cu drag şi i-a răsplătit după datină. 






Tot acolo au vizitat şi expoziţia de Icoane  aflată în holul Centrului Cultural “Ionel Perlea” şi unde eleva Butoi Mădălina şi-a regăsit pictura pe sticlă reprezentând pe “Cuv. Parascheva”.












Ultima vizită a fost cea de la Muzeul Judeţean de Istorie Ialomiţa, unde au fost primiţi cu mare drag de către angajaţii muzeului , au susţinut programul de COLINDE, apoi au fost  răsplătiţi şi cu un tur al muzeului unde au privit cu admiraţie şi expoziţia “ICOANA DIN CASĂ – POARTĂ SPRE CER” apoi au primit o lecţie interesantă de istorie pe care sunt sigură că mulţi nu o vor uita şi vor participa cu drag la invitaţia domnişoarei  Cătălina Cernea, muzeograf – arheolog la săpăturile de la Popina Borduşani.


     Această deplasare a colindătorilor noştri la Slobozia a fost posibilă cu sprijinul doamnei Primar FĂNICA DECU, care a asigurat transportul gratuit al copiilor  şi i-a şi răsplătit cu daruri după ce au colindat şi la Primăria Stelnica, înainte de plecare.





Mulţumim doamnă Primar, pentru toată susţinerea ce o oferiţi pentru promovarea culturii şi tradiţiei strămoşeşti!

duminică, 18 decembrie 2016

„Totdeauna ne cunoaştem prima iubire! Niciodată pe ultima…” (Ion Ghelu Destelnica)

Alte amintiri despre Maestrul ION GHELU DESTELNICA...
de NICOLETA TOIA

"Femeia cu ochi de Rai.


Nu l-aş fi cunoscut niciodată, poate, dacă la sfârşitul liceului, tatăl meu – director de şcoală primară şi de cămin cultural într-un cătun prăpădit de pe valea Siretului – nu m-ar fi pus să încropesc o echipă de teatru cu ţăranii din sat, ca să aibă „activitate culturală” când veneau inspecţiile de la raion…

S-a întâmplat că tocmai se derula un mare festival de teatru de amatori care avea să adune pe sute de scene 11.000 de suflete – „câţi ţărani au murit în 1907!” – aşa suna sloganul, şi iată-ne cu echipa-n căruţe, mergând la faza raională, apoi – cu trenul! – la cea regională de la Bacău şi la Bucureşti – unde luam un premiu naţional pentru regie! Ceea ce avea să-mi marcheze ireversibil destinul…

Şi totul a fost posibil pentru că încă de la început ne-a văzut, ne-a selecţionat, ne-a îndrumat, ne-a ocrotit bunul, blândul, generosul Ion Ghelu Destelnica – el însuşi autorul unei piese premiate cu acel prilej, care avea să lanseze un nume sonor în teatrul românesc: regretatul Sandu Simionică.

A urmat plecarea la Bucureşti, facultatea, peregrinările prin teatrele ţării; îl întâlneam cu o plăcere constantă când veneam în vacanţe sau pur şi simplu treceam prin Bacău – din ce în ce mai rar, cu anii – la fel de bonom, la fel de tânăr şi mereu îndrăgostit de „femei cu ochii de Rai”, cum scrie undeva –  sau tropotindu-i prin suflet făpturi „încălţate-n crini şi clopote” – cum spune altundeva – dar niciodată mânios, niciodată învins, totdeauna cu acelaşi zâmbet larg pe chip – deşi, cu vârsta, parcă ghiceam în el un veşnic perdant…

Am aflat abia acum că scria şi poezie – o poezie densă, luminoasă, cochetând cu metafizica – pregătindu-şi, parcă, elegant şi cultivat, trecerea în lumea de dincolo…"


Nicoleta Toia – Cuvânt înainte, volumul „Ion Ghelu Destelnica: Simfonie pe nisip sau Bocet pentru moartea planetei” (Princeps Edit, 2002, ISBN: 973-85706-6-2)

Cerb alb

                                                           Doamnei mele, Silvia Ghelu

de Ion Ghelu Destelnica


"Mult am prea iubit

prea fugare linii…

mîna mi-a orbit,

pipăind, lung, crinii.

  
Dragostea ne pierde

dincolo de timp;

iarba, – soare verde

peste anotimp.

  
Plînge carnea, plînge…

Ţipă lung, din vis,

pe-un apus de sînge,

un păun ucis.

  
Doina nu mai suie

păsări şi octave;

mi-au bătut în cuie

aripe bolnave.



Tîmpla-mi cade-n seară,

grea, peste trecut…
  


Fetele-mi coboară

fluierul în lut.



…Înfrunzeşte lemnul

ultimul suspin;

tu încearcă-mi sternul

cu trei lănci de crin!


Urcă-n mine, poate

noaptea nefiinţei…

inutil să-mi scoţi

cuiele, cu dinţii.


Zeii mei flămînzi

mă pîndesc de-aproape;

poţi să mă ascunzi,

dragoste, sub pleoape?


Fug… prin moartea mea

ultimele ciute.

Un cerb alb îţi bea

lacrimile mute."

Sursa: 


sâmbătă, 17 decembrie 2016

15 ani fără MAESTRUL Ion Ghelu Destelnica

Într-un 17 decembrie 2001s-a răsucit CLEPSIDRA CU LITERE.....
Prin piesele lui, nu a murit.
Maestrul a nemurit!
La masa de lucru. Ion Ghelu Destelnica 

(07 mai 1922  - 17 Decembrie 2001)

Fotografia postată de Ghelu Radu Bogdan.

S-a născut la data de 07.05.1922 într-un sat de agricultori de pe malul Borcei, Stelnica, Judeţul Ialomiţa.
A absolvit Institutul de Artă Iaşi - Facultatea de Teatru - clasa actorie, promoţia 1946- 1949.
            În anul 1950 a absolvit Secţia de Scenarii a Institutului de Artă Cinematografică Bucureşti.
            Între 1951-1956 a fost actor repartizat la cerere, la Teatrul de Stat Bacău, apoi la solicitarea Secţiei de Învăţământ şi Cultură a Regiunii Bacău, optează pentru postul de Metodist Principal cu probleme de teatru pe regiune.
            Între anii 1961 - 1982 a fost încadrat ca profesor de teatru la Şcoala Populară de Artă Bacău.
            În 1971 datorită multiplelor premii si titluri de laureat este atestat “regizor artistic”.
            La 60 de ani, după pensionarea la cerere a continuat predarea cursurilor de “Artă actorului” şi Regie teatru până în 1993, atât la Bacău cât şi în Municipiul Oneşti, înfiinţând în acest municipiu o “Secţie de Teatru” a Şcolii Populare de Artă Bacău.
            A depus în paralel o activitate literară intensă, a publicat poezii, proza sau piese de teatru. Multe dintre acestea au fost puse în scenă de teatre profesioniste şi de amatori din ţară sau străinătate: Comoara, Dragostea Nevestelor, Fata tatii cea Frumoasă, Cearta în familie, Depărtarea, sau o piesă în versuri despre Păcala: Fata, Lacrima şi Râsul.
            La împlinirea vârstei de 75 ani autorul este relansat în atenţia publicului spectator cu una dintre comediile în versuri “Când ai o soacră avară stă ca dracu pe comoară”- prima din ciclul Păcăliada.

În luna mai 1997 i s-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bacău. 

Din luna mai 2008 este declarat postmortem, 

CETĂŢEAN DE ONOARE  al comunei Stelnica.

A încetat din viaţă la 17.12.2001 la Bacău.


"Exact acum cincispezece ani, îşi scotea pălăria în faţa acestei lumi, într-un ultim gest elegant de adio, poetul, actorul, dramaturgul, profesorul şi prietenul meu Ion Ghelu Destelnica.

Până când n-oi fi acolo, lângă el, n-am să încetez să-i trimit preţuirea mea, oriunde-ar fi.
N-am cum stinge datoria pe care-o am faţă de Maître, fermecătorul, nonşalantul, romanticul cavaler al Teatrului şi Poeziei care a onorat Bacăul şi Planeta cu delicateţea cavalerească a lui Don Quijotte şi cu căldura înţeleaptă a pedagogului înţelept care-i poate înţelege şi pe cei talentaţi, şi pe veleitari.
Rar acest tip de incredibili om-artist, imposibil de clonat.
 Dar şi imposibil de uitat: vocea stentorială, umorul spumos, felul cum mergea ca un împărat al cetăţii, cum fuma, cum saluta cunoscuţii şi cerşetorii, fără deosebire, cu marea lui pălărie exotică, cum săruta delicat, ca un nobil cuceritor, falangele doamnelor şi domnişoarele, orice rang social ar fi avut...Şi cum împărtăşea învăţăceilor într-ale scenei, firesc, fără emfază, din ce ştia - şi ştia enorm - şi-i îndemna să citească. Şi să meargă la Teatru.

La căpătâi, atunci când viaţa lui de aici s-a sfârşit, am spus un poem pe care il dedicasem, preaplecat Maestrului de la care am dobândit dragostea nesfârşită pentru lumina din reflectoare şi regulile obligatorii cu care poţi deschide şi salva sufletul spectatorului, stârnindu-i hohote de râs sau de plâns.

Dragul meu Maître, sper să-ţi parvină lumina lumânării pe care ţi-am aprins-o, ca să-ţi poţi scrie trăirile. Ne-om revedea în galaxia aia perfectă...

    Ion Ghelu Destelnica - Foto Nicolae Riglea  

CÂND SE ÎNTOARCE POETUL  ÎN MINE
  apoi a venit prietenul meu Poetul romantic care avea studii de actorie
L-am chemat deşi era rănit la vedere
dar ştia să vorbească şi dacă nu era mut rostea adevăruri în care credea
Cu toate astea am înţeles din gesturile şi mormăielile lui că voia Ori să schimbe lumea ori O femeie
Ori măcar să-i dea cineva o ţigară
Lumea au încercat şi alţii s-o facă mai bună
 i-am zis iar
Femei care să mai admire poeţi ca dumneavoastră sunt rare
visează nebuneşte ceva care nu se poate în această periferie de lume

Aşa deci câţiva din mulţimea adunată s-au repezit să-i ofere chiştoace din care trăgeau ei cu sârg încă dinainte să apară Poetul romantic

Numai că el nu mai fuma de la moartea ultimei lui Poezii
A examinat pe rând chiştoacele şi l-a preferat pe cel mai scurt Măcar să mor de moarte bună a explicat el prin gesturi alegerea
Atingându-şi ca într-un ultim salut borul uriaş al pălăriei negre pe care i-o dăruise Profesorul la lecţia despre metaforă Apoi a tras otrava-n adâncul sufletului şi ne-a arătat o carte pe care n-o ştiam citi Cartea avea pagini de pâine şi de renaştere cu litere îngropate
     abia am apucat să răsfoim câteva pagini că până să ne dumirim
un Expert s-a strecurat prin mulţime şi a muşcat din ea
Ce să mai înţelegi? mulţimea s-a năpustit şi-ntr-o clipă cartea a dispărut mursecată de cetăţeni anonimi
alinându-le Foamea de absolut

oamenii îşi etalau burţile pline şi plescăiau mulţumiţi
Unii şi-au aprins brichetele şi le fluturau ca la cenaclu pe vremuri
Alţii eludau profunzimile nefericirii
şi se sărutau fără protecţie

Alţii mai revoluţionari, mai pragmatici îşi chemau fraţii la
mâncare poetică Moca

Poetul a înţeles repede că era momentul potrivit să se exprime
să le transmită ce ştia el
deşi nu depăşea Canticurile medievale
de inimă albastră

Cartea lui elitistă costa la urma urmei doi bănuţi
nici Cât un hotdog"

Spune despre Maestrul Ion Ghelu Destelnica,  Val Mănescu pe Blogul său:  

miercuri, 23 noiembrie 2016

Impădurire "VALEA BACHUS" - 2016

  Marti, 22 noiembrie 2016, într-o zi de toamnă târzie, voluntari din comuna Stelnica împreună cu angajații Primăriei si consilieri locali au răspuns prezent apelului lansat de către doamna Primar Decu Fănica : acela de a planta puieţi de plop pe o suprafață de 1 Ha pe ”VALEA LUI BACHUS”!

Problema pe care trebuie s-o rezolve acest proiect este aceea de igienizare a terenului care devenise o ” vale a gunoaielor” ce prezenta un pericol real pentru săteni. Fostul și actualul Primar şi-au propus să realizeze o campanie amplă de implicare a cetățenilor în această acţiune de împădurire, acum, vremea este prielnică și când terenul curățat și pregătit este gata să primească puieţii tineri ce se vor transforma de-a lungul anilor într-o pădurice care să asigure oxigenul necesar și să consume dioxidul de carbon.
Pentru cei interesați de importanța și rolul pădurilor pot citi mai multe informații la adresa: http://www.agriculturaromaneasca.ro/…/rolul-i-importana-pdu…
Felicitări tuturor pentru implicare şi munca depusă!

duminică, 20 noiembrie 2016

Premiul Monica Andriesei pentru merite în activitatea de bibliotecă – EDIȚIA I / 2016

       

  Fiica unei foste angajate a Bibliotecii Județene Brașov, o bibliotecară foarte dedicată, a decis să acorde anual “Premiul Monica Andriesei pentru merite în munca de bibliotecă”, în memoria mamei ei.

    Doamna dr. Paula  Zimbrean a contactat Biblioteca Județeană Brașov,  a anunțat intenția dumneaei și  juriul desemnat a decis împreună să se acorde acest premiu la nivel național, nu local.
În urma unei evaluări a juriului, am fost  desemnată eu, Bibliotecarul care va primi acest premiu cu Felicitări pentru tot ceea ce  desfășurăm frumos la  noi în bibliotecă!
       La început am crezut că este o glumă, nu îmi venea să cred că este adevărat, dar, după ce am vorbit cu 

doamna Ruxandra Nazare, prietena de suflet și colega doamnei MONICA ANDRIESEI am realizat că totul este adevărat și într-o frumoasă și însorită zi de sfârșit de noiembrie, încărcată de emoții și bucurie, am fost prezentă în mijlocul unei șezători , o întâlnire de suflet a iubitoarelor de tradiții populare și meștere în arta populară, la secția MEDIATECĂ a Bibliotecii Județene Brașov. Cu mari emoții și bucurie am primit chiar din mâna doamnei  dr. Paula , sosită din America, acest minunat Premiu.
După cum este anunțat și pe Blog BJ Brașov http://blog.bjbv.ro/








Mulțumesc din suflet juriului pentru aprecierea realizarilor instituției "Bibliotecii ION GHELU DESTELNICA" și muncii mele de bibliotecar. Și nu în ultimul rând trebuie să mulțumesc PRIMARILOR ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE pentru sprijinul acordat , TUTUROR COLABORATORILOR, CADRELOR DIDACTICE pentru buna colaborare și nu în ultimul rând, Bibliotecii Județene "Ștefan Bănulescu " Ialomița.

Momente din timpul evenimentului...

Cine a fost Monica ANDRIESEI? Un OM dedicat cu tot sufletul Profesiei de BIBLIOTECAR, fostă directoare adjunctă, care s-a stins din viață,  joi, 7 august 2014,  “lăsând în urmă amintirea unui om pasionat de frumos și plin de viață, un bibliotecar ce a iubit cartea și a trudit pentru a schimba și moderniza biblioteca. Cu legături și rădăcini în Șcheii Brașovului, doamna Monica Andriesei a absolvit Liceul Andrei Șaguna, a urmat Facultatea de filologie la București și a lucrat ca bibliotecar o viață. Există din ce în ce mai puțin oameni care și-au început și sfârșit cariera în același loc. Monica a făcut parte din elita acelor oameni și Biblioteca Județeană Brașov a devenit, am putea spune, a doua ei casă. O casă pe care a onorat-o și înfrumusețat-o prin efortul și bunul ei gust. Ambițioasă și perseverentă, a reușit să informatizeze complet secția de împrumut cu ajutorul colegilor, fiind prima din țară dintre cele publice, care a funcționat și a făcut imprumutul cărților în regim automatizat, din anul 1998 la Brașov. A gestionat cu diplomație și fermitate serviciul de relații publice, un serviciu dificil, cu un volum mare de muncă și interacțiune directă cu cititorii. Muncitoare, cu lecturi vaste, știa să împărtășească bucuria cititului cu colegii și prietenii, sensibilă observa un peisaj, admira un tablou, remarca plină de spirit gesturi, cuvinte, întâmplări, hazlii sau grave. Știa mai mult ca oricine să adune oamenii, să îi convingă și să îi țină aproape cu inteligență. Admiratoare și cunoscătoare a artei, din cărți, prin vizitarea asiduă de muzee și frecventarea expozițiilor de artă, Monica a înfrumusețat biblioteca prin inițierea expozițiilor artiștilor plastici brașoveni, creând pinacoteca bibliotecii și încurajând artiștii locali. Mamă devotată, profesoară talentată, Monica a avut întotdeauna curajul de a o lua de la capăt și de a experimenta lucruri noi. Astfel a urmat trei ani Școala populară de artă, dorindu-și să cunoască mai mult despre arta iconografică și ajungând să picteze icoane pe sticlă, tehnică pe care a ajuns să o stăpânească și să o înnoiască. Îi plăcea să picteze îngeri, iar icoanele făcute de ea erau executate cu atenție la detalii, meșteșug și iubire. După ce s-a pensionat în 2005, a ales să lucreze în domenii noi, precum la Muzeul Civilizației Urbane și la Librăria Okian, adaptându-se și făcând față provocărilor unor medii noi. A călătorit, apreciind pretutindeni frumosul întâlnit, bucurându-se de orice. Când o cunoșteai pe doamna Monica și vorbeai cu ea, te impresionau erudiția, neostentativă, dar mai ales bucuria de a trăi, știința aceea specială (savoir vivre) de a savura frumusețea vieții, de a trece peste necazuri cu surâsul pe buze și de a păstra relațiile de prietenie. Umorul și puterea de a găsi lucruri bune chiar și in situații grele au susținut-o. Generozitatea este o calitate rară, iar Monica a fost darnică cu mulți dintre cei care au înconjurat-o. Un om rar, un model, o persoană care a izbutit să atingă sufletul multora și să influențeze destinul altora. Rămas bun! dragă Monica, în numele nostru al tuturor, sunt sigură că în lumea aceea bună te afli alături de îngerii pe care i-ai pictat.” spune doamna Ruxandra Nazare pe Blogul Bibliotecii Brașov:   http://blog.bjbv.ro/?p=3444

mai multe imagini.... aici!



marți, 8 noiembrie 2016

"ŞCOALA ALTFEL - să ştii mai multe, să fii mai bun" la BIBLIOTECĂ



Luni, 07 noiembrie 2016 - elevii claselor a V-a, a VI-a şi a VIII-a ai Şcolii Gimnaziale Maltezi, însoţiţi de d-na prof. de limba engleză, Panaitescu Livia  şi d-na Prof. Nedu Gabriela, au poposit la Bibliotecă şi au inaugurat prima zi de "Şcoală Altfel ", unde am dat curs Parteneriatului  „ Lectura şi Internetul”.

În ultimul timp, prin apariţia şi dezvoltarea continuă a tehnologiei, internetul a câştigat tot mai mult în faţa lecturii.
        Acest lucru este dăunător cu atât mai mult cu cât copiii în general şi elevii în mod special nu mai citesc nici măcar literatura recomandată pentru şcoală.
    Aceşti copii nu mai cunosc gustul pentru lectură pentru că sunt obişnuiţi să-şi ia informaţiile necesare de pe internet. În loc să citească o carte, recomandată sau nu, citesc un rezumat de pe net. Lipsa lecturii înseamnă lipsa vocabularului, lipsa sensibilităţii şi altele.
    

  Pentru remedierea acestui fenomen instalat în rândul elevilor, am propus prezentarea unor opere literare din literatura engleză şi americană pentru copii, continuate cu vizionarea unor ecranizări, prin video–proiecţie, la Biblioteca comunală „ ION GHELU DESTELNICA”, şi încheiate cu lectura individuală a operelor sau a unor capitole şi aplicare de chestionare.


 De această dată  au VIZIONAT FILMELE:   “CARTEA JUNGLEI” adaptare după autorul Rudyard Kipling, “COLŢ ALB”, adaptare după autorul Jack London, şi “ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI” adaptare după autorul William Shakespeare.
Toate aceste cărţi le sunt destinate elevilor ca lectură  la clasă şi ne-am dorit   să venim în ajutorul lor,  şi pentru a cunoaşte cât mai multe date despre autorii studiaţi la clasă am pregătit pliante cu biografiiile celor trei scriitori şi  operele lor.


luni, 12 septembrie 2016

DESCHIDERE AN ŞCOLAR 2016-2017 LA STELNICA


Începutul unui nou an şcolar, la Şcoala din comuna Stelnica dincolo de momentul festiv şi al bucuriei, că o nouă generaţie de şcolari păşeste pentru prima dată pragul şcolii, ne reaminteşte că a sosit momentul să urcăm încă o treaptă spre maturitate, spre cunoaştere.







Şcoala Gimnazială Maltezi şi-a deschis astăzi porţile pentru toţi elevii înscrişi care au avut alături cadrele didactice şi au păşit în clasele lor curate, modernizate, în care băncile erau deja pregătite cu Manualele Şcolare pentru fiecare elev în parte.

La Festivitate au luat parte domnul inspector zonal Mitu Vasile, d-na Director Viorica Lazăr, d-na Primar Fănica Decu,  d-nl Şef de Post Cătălin Ciupitu, Pr. Paroh Stanchi Marius, reprezentanţi ai Consiliului Local si ai părinţilor, Bibliotecar. Fiecare a dorit să aducă un gând bun şi un îndemn faţă de acest nou început de an şcolar adresat atât elevilor cât şi părinţilor.
                                                          
                                                              Momente din timpul festivităţii:




   Prin grija deosebită a Administraţiei Publice Locale reprezentată de d-na Primar Decu Fănica şi a d-nei Director Lazăr Viorica, toate cele trei corpuri ale Şcolii sunt pregătite din punct de vedere administrativ pentru desfăşurarea în bune condiţii a cursurilor. S-au făcut lucrări de igienizare şi deratizare în toate cele trei localuri ale unităţii, iar la localul din Maltezi a fost pus Parchet în toate sălile.



Felicitări tuturor factorilor de decizie implicaţi pentru modul cum au aşteptat elevii şi pentru felul în care se prezintă unitatea de învăţământ şi la acest nou început de an şcolar!


Mai multe imagini aici:



joi, 25 august 2016

Lansare GHIDUL BIBLIOTECILOR PUBLICE DIN JUDEŢUL IALOMIŢA


   
Miercuri, 24 august 2016, la Biblioteca Judeţeană "Ştefan Bănulescu" - Ialomiţa, într-o atmosferă de mare sărbătoare, am participat la lansarea Ghidului Bibliotecilor Publice din Judeţul Ialomiţa.
   Ghidul este primul document de acest fel care oferă informaţii despre toate cele 57 de Biblioteci Publice şi comunităţile din care fac parte.
  El a fost realizat şi conceput la iniţiativa doamnei Director Mihaela Racoviţeanu, căreia trebuie să-i mulţumim pentru tot efortul depus pentru dezvoltarea întregii reţele de biblioteci a judeţului nostru.


 Când mi-a fost lansată cerinţa de a completa Fişa Bibliotecii "ION GHELU DESTELNICA", şi de a furniza datele despre Bibliotecă, activitatea desfăşurată şi nu în ultimul rând despre PERSONALITĂŢILE LOCALE ale comunităţii noastre, am completat cu simţ de răspundere şi am adăugat cu mândrie toate Personalităţile Locale, cei care, prin munca dumnealor şi prin faptul că nu au uitat unde s-au născut, de unde au pornit în viaţă, şi cu care avem o colaborare culturală foarte benefică pentru instituţia noastră.



Pentru toţi cei interesaţi, accesaţi linkul care vă conduce spre mai multe informaţii despre toţi cei menţionaţi în GHID:

Cele 2 pagini alocate Bibliotecii noastre cuprind date generale privind Biblioteca, Sediul  (care din păcate acum nu mai este cel descris acolo, datorită slăbirii structurii de rezistenţă a clădirii ce adăpostea Biblioteca atunci când au fost furnizate datele, în prezent funcţionăm în CĂMINUL CULTURAL din MALTEZI), Colecţiile bibliotecii, Serviciile oferite, Personalităţi Locale, Evenimente, Tradiţii, Obiceiuri specifice şi Alte informaţii şi câteva imagini din timpul desfăşurării unor activităţi din biblioteca noastră.
Toţi cei interesaţi de informaţiile cuprinse, pot studia Ghidul şi în biblioteca noastră datorită faptului că l-am primit cu titlu gratuit din partea Bibliotecii Judeţene.