marți, 8 noiembrie 2016

"ŞCOALA ALTFEL - să ştii mai multe, să fii mai bun" la BIBLIOTECĂ



Luni, 07 noiembrie 2016 - elevii claselor a V-a, a VI-a şi a VIII-a ai Şcolii Gimnaziale Maltezi, însoţiţi de d-na prof. de limba engleză, Panaitescu Livia  şi d-na Prof. Nedu Gabriela, au poposit la Bibliotecă şi au inaugurat prima zi de "Şcoală Altfel ", unde am dat curs Parteneriatului  „ Lectura şi Internetul”.

În ultimul timp, prin apariţia şi dezvoltarea continuă a tehnologiei, internetul a câştigat tot mai mult în faţa lecturii.
        Acest lucru este dăunător cu atât mai mult cu cât copiii în general şi elevii în mod special nu mai citesc nici măcar literatura recomandată pentru şcoală.
    Aceşti copii nu mai cunosc gustul pentru lectură pentru că sunt obişnuiţi să-şi ia informaţiile necesare de pe internet. În loc să citească o carte, recomandată sau nu, citesc un rezumat de pe net. Lipsa lecturii înseamnă lipsa vocabularului, lipsa sensibilităţii şi altele.
    

  Pentru remedierea acestui fenomen instalat în rândul elevilor, am propus prezentarea unor opere literare din literatura engleză şi americană pentru copii, continuate cu vizionarea unor ecranizări, prin video–proiecţie, la Biblioteca comunală „ ION GHELU DESTELNICA”, şi încheiate cu lectura individuală a operelor sau a unor capitole şi aplicare de chestionare.


 De această dată  au VIZIONAT FILMELE:   “CARTEA JUNGLEI” adaptare după autorul Rudyard Kipling, “COLŢ ALB”, adaptare după autorul Jack London, şi “ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI” adaptare după autorul William Shakespeare.
Toate aceste cărţi le sunt destinate elevilor ca lectură  la clasă şi ne-am dorit   să venim în ajutorul lor,  şi pentru a cunoaşte cât mai multe date despre autorii studiaţi la clasă am pregătit pliante cu biografiiile celor trei scriitori şi  operele lor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu