sâmbătă, 29 iunie 2013

PRIMARUL COSTEL BRATEŞ a fost distins cu MEDALIA ANIVERSARĂ din partea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor

29 iunie 2013 - la 4 ani de la Întronizarea  Preasfinţitului Părinte Vincenţiu 
ca Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor 

Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este şi sărbătoarea Eparhiei, căci în această zi, în urmă cu 4 ani, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu era instalat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor. Astfel, în ziua de 29 iunie 2013 clerul şi dreptmăritorii creştini din Eparhia noastră sărbătoresc întronizarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu ca Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor.         Evenimentul a fost marcat de săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti, Preasfinţia Sa liturghisind alături de un sobor format din părinţii consilieri, protopopi, inspectori şi stareţi.  

           După Sfânta Liturghie, a urmat slujba de Te Deum, iar preacucernicul părinte Cristi Gavrilă, Consilier Administrativ - Bisericesc, a citit un cuvânt, în numele ostenitorilor Centrului Eparhial, prin care a subliniat realizările pastorale, misionare, administrative şi sociale ale Episcopiei noastre în cei patru ani. În numele Permanenţei Consiliului Eparhial, preacucernicia sa a oferit Preasfinţiei Sale "Ordinul Crucea Sloboziei în grad de CRUCE ANIVERSARĂ".

         Întâistătătorul Eparhiei noastre a prezentat medalia aniversară, pe care a oferit-o reprezentanţilor autorităţilor locale prezente la Sfânta Liturghie, inclusiv d-lui primar BRATEŞ COSTEL pentru sprijinul financiar şi implicarea sa în reabilitarea celor două biserici din comuna noastră unde s-au efectuat lucrări de restaurare, consolidare şi înfrumuseţare, după care au fost resfinţite de către Preasfinţia Sa .










FELICITĂRI Domnului PRIMAR!



Sursa: