marți, 29 octombrie 2019

”AL CUI EȘTI TU?”












Pe scena Căminului Cultural Maltezi a fost prezentată Piesa de teatru de Păpuși intitulată ” Al cui ești tu?,” o dramatizare după lucrarea autorului Petre Cărciun,  care  aduce în prim-plan fenomenul social al migrației părinților și impactul acestuia asupra copiilor rămași acasă.
Nicoleta Ghețu , Diana Orezeanu și  Otilia Nicoară au combinat jocul păpușilor cu cel al actorilor și au prezentat, pe înțelesul copiilor, o dramă contemporană .
Spectacolul a fost oferit GRATUIT de către Consiliul Județean Ialomița și Centrul Cultural ”IONEL PERLEA” elevilor claselor V-VIIII ai Școlii Gimnaziale Maltezi.




duminică, 13 octombrie 2019

La Casa Tudorii 2019 - Ediția a IX-a


   











   Devenită deja o TRADIȚIE, participarea comunei Stelnica la acest Festival de ARTĂ CULINARĂ TRADIȚIONALĂ, a fost și în acest an la înălțimea așteptărilor juriului care a oferit un Premiu Special pentru originalitatea rețetelor tradiționale înscrise cât și aprecierea ”Mugurașilor de Stelnica” care, împreună cu domnișoara interpretă Maria Prună, au încântat și de această dată, spectatorii prezenți în număr destul de numeros la Festival. 


Evenimentul se desfășoară în cadrul programului multianual „Ialomița, dintotdeauna pentru totdeauna“ inițiat de Consiliul Județean Ialomița și Muzeul Județean Ialomița, având ca parteneri instituțiile județene de cultură aflate sub autoritatea Consiliului Județean Ialomița, autorități ale administrației publice locale și diferite entități ale societății civile din Ialomița.






Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și au participat la eveniment, mulțumesc Juriului pentru aprecierea preparatelor și nu în ultimul rând domnișoarei Raluca Dumitrescu, Președinte Gal Danubius Ialomița-Brăila. 





MULȚUMIM ORGANIZATORILOR pentru posibilitatea de a duce mai departe TRADIȚIA CULINARĂ moștenită de la strămoșii noștri.



Respect, mulțumire și apreciere doamnei Primar Fanica Decu, pentru implicare, susținere și participare alături de noi..... la fel ca de fiecare dată!


Momente video din timpul spectacolului oferit tuturor celor prezenți :


Mai multe imagini, aici:
https://www.facebook.com/pg/Biblioteca-Stelnica-102354859872939/photos/?tab=album&album_id=2382332721875130




marți, 1 octombrie 2019

”NUNTA de AUR 50+” omagiată la Stelnica/ Ediția I/ 2019

    Din dorința de a promova rolul familiei în cadrul comunității, administrația publică locală din Stelnica a sărbătorit pe 1 octombrie 2019, de ZIUA INTERNAȚIONALĂ a PERSOANELOR VÂRSTNICE, ”Nunta de aur 50+” Ediția I, care este un OMAGIU adus cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie și simbolizează prosperitate, optimism și afecțiune. Într-o lume în care majoritatea cuplurilor sfârșesc prin divorț, lăsând în urmă copii confuzi cu inimi frânte, aceste cupluri din Stelnica vin și demonstrează societății că dacă există dorință, dragoste, afecțiune și înțelegere se poate! 





Am avut alături de noi OAMENII, familiile care au creat și educat o altă generație! Oameni simpli crescuți și educați la țară, oameni care au știut să îndure greutățile și vicisitudinile vremurilor comunismului dar și pe cele ale democrației și au rezistat împreună 50 de ani de căsătorie și unii chiar 60! Ei sunt dovada vie că dragostea durează mult mai mult de 3 ani. Și pentru toate împlinirile și realizările frumoase au dorit să aducă  SLAVĂ Bunului Dumnezeu, participând la ”SLUJBA de MULȚUMIRE” oficiată de către Preoții Stanchi Marius și Simion Mitruș, care s-au rugat și au pomenit toate cele 28 de familii chiar dacă unii dintre dumnealor, datorită stării de sănătate precare, nu au putut fi alături la Slujbă.





 Considerăm că iubirea și răbdarea de care au dat dovadă aceste cupluri sunt niște trăsături umane care sunt tot mai puține în ziua de astăzi și trebuie să arătăm exemplul lor de viață tuturor și pentru acest lucru… 







 Se cuvine să amintim aici pe toți cei care  au reușit să fie alături, ”la bine și la greu” timp de mai bine de 50 de ani.

1. MANEA  RISTU și DOMNIȚA                                                                    
2. VĂLEANU  AUREL și IOANA                                                                    
3. GORNEA IONEL  și  ANICA
4. VĂLEANU GHEORGHE  și  SMARANDA
5. LUPU CONSTANTIN  și MARIA
6. DOBRE  ION și CONSTANTINA
7. BRATEȘ FĂNICĂ  și FLORIANA
8. BUTOI GHEORGHE  și VOICA
9. DUMITRAȘCU  NICOLAE  și MARIA
10. BORȘARU GHEORGHE  și GEORGETA
11. GORNEA GHEORGHE   și CLAUDIA
12. COCOȘ  TOMA   și MARIA
13. PANDELE VASILE   și ANTONETA
14. ILIE TOMA  și VALERIA
15. BORȘARU GRIGORE  și ELENA                                                       
16. RADU ION  și VASILICA                                                                                           
17. DELISTAN FLORIAN  și EMILIA                                                     
18. DOBRE DUMITRU  și ALEXANDRINA
19.  CAZAN VASILE  și  ANETA                                                              
20. TUDOR ZAHARIA  și LUCREȚIA                                                  
21. PĂLĂNCEANU MIHAIU  și MARIA                                               
22. DULDURUC MARIN  și CULINA
23. ZEBEGA IANCU  și ELIZA.
24. LEFTER MARIN  și IOANA
25. BAICU ION  și VALERIA
26. COCOȘ NICOLAE și PARASCHIVA
27. PETRE MIHAI și LINA

28. TORBĂ ILIE și CATINCA


     În cadrul evenimentului a mai avut loc acordarea Premiului de Fidelitate și a ”Diplomei de aur”  oferite de către doamna Primar tuturor celor prezenți,
 ( a doua zi  urmând să dăruiască acasă celor care din motive de sănătate nu au putut fi prezenți). Toți au primit cu emoție și bucurie  micile daruri oferite .

După acest moment au primit în dar un SPECTACOL în care și-au unit talentele Corala ”Sf. Mina” care, cu aprobarea Prea Sfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor au oferit un frumos program care a cuprins  piese religioase, patriotice și folclorice, transmițând tuturor celor prezenți bucuria comuniunii cu Dumnezeu, dar și cu semenii. 
   Prezența Coralei Sfântul Mina în cadrul comunității noastre  a devenit deja o tradiție răspunzând cu entuziasm și dragoste fiecare invitație de a se afla în mijlocul locuitorilor  la  evenimente culturale importante.

 Alt moment a fost cel în care mulți artiști populari din ansamblurile  ”Doina Bărăganului” și ”Mugurașii de Stelnica” alături de interpreții Ionuț Cocoș, Nicole Dumitrașcu, Maria Prună și micuța Bombardeli Efrema Bruna (5 ani), au oferit momente de neuitat, au adus fericire și admirație pe chipurile spectatorilor și au smuls ropote de aplauze după fiecare piesă sau dans popular. 

  Mulțumim tuturor artiștilor pentru PARTICIPARE și IMPLICARE și trebuie să mai Mulțumim doamnei Primar Fănica DECU și domnului Costel Brateș, OAMENII care au ținut mereu cont de DORINȚELE oamenilor din comunitatea stelniceană și, în limita posibilităților, au răspuns afirmativ tuturor propunerilor  privind activitățile culturale ce se desfășoară la nivel local.

MOMENTE din timpul EVENIMENTULUI:





Mai multe imagini, aici:




vineri, 13 septembrie 2019

Biblioteca publică – locul care adăpostește eroii din povești


Zilele Europene ale Patrimoniului Cultural”  Biblioteca, arhivă trezorieri de patrimoniu cultural”


Elevii clasei a IV-a , ai Școlii Gimnaziale Maltezi au poposit astăzi la Bibliotecă, însoțiți de doamna Prof. înv. primar Radu Mioara pentru a participa la activitatea dedicată ” Zilelor Europene ale Patrimoniului Cultural”, pe care noi am intitulat-o : ”Biblioteca publică – locul care adăpostește eroii din povești dar și istoria locurilor noastre, toate vă așteaptă să le descoperiți!”.  
  


După ce au vizionat Prezentarea PPT despre importanța PATRIMONIULUI CULTURAL , am vorbit despre fondul de carte al bibliotecii și cât de multe informații ne poate oferi biblioteca, după care elevii au prezentat câteva Fișe de lectură a operelor citite în vacanță. 





Abilitățile de concentrare, dezvoltarea vocabularului, a cunoștințelor, exprimarea emoțiilor, empatia și imaginația, sensibilitatea pentru patrimoniu cultural – toate cunosc îmbunătățiri în urma lecturii. Prin această activitate ne dorim să ajungem la inimile elevilor, să le trezim interesul pentru cărțile care se adăpostesc pe aceste rafturi și care îi așteaptă să le răsfoiască cu plăcere și interes, pentru a se delecta cu poveștile copilăriei înaintașilor noștri.
 .














Cartea, ca element component al culturii unei naţiuni, face parte din acele bunuri a căror valoare se defineşte prin relaţia ei cu utilizatorul.


luni, 9 septembrie 2019

Deschidere de An Școlar 2019 - 2020 la Stelnica



      Se spune că în viață cele mai frumoase sunt începuturile! Și  elevii Școlii Gimnaziale Maltezi , alături de colectivul de cadre didactice, au început un nou an școlar!
Pe 9 septembrie, s-au îndreptat către școli toți elevii din învățămânul Primar și Gimnazial din comuna Stelnica. Fiecare dintre ei  aveau emoții și  așteptări mai mari de la acest an școlar.


La Festivitate au luat parte domnul inspector zonal Mitu Vasile, d-nul  Director Grasu Daniel, d-na Primar Fănica Decu, Pr. Paroh Stanchi Marius, d-nl ag. Post poliție Stelnica Bănărescu Mihaiță, reprezentanţi ai Consiliului Local si ai părinţilor, Bibliotecar.
    




 Fiecare a dorit să aducă un gând bun şi un îndemn faţă de acest nou început de an şcolar adresat atât elevilor cât şi părinţilor.
        Părinții elevilor, în special ai celor din clasele mai mici, au fost prezenți, alături de copiii lor, care mai de care mai nerăbdători să își cunoască noii învățători, acolo unde a fost cazul, și pentru Bobocii  care, au pășit prima dată pragul Școlii, au fost cele mai mari emoții atunci când doamna învățătoare  Gornea Maria, a strigat pentru prima dată catalogul și a pornit cu ei spre clasă!


        Toți au fost încântați de cum arată Clasele lor care erau curate și pregătite de a-i primi la cursuri.
        Toate acestea au fost posibile prin grija directă a Admninistrației Publice Locale, reprezentată  de doamna Primar Fănica Decu, OMUL care a avut grijă și a supravegheat lucrările de igienizare și reparații curente care au avut loc de-a lungul verii și a tuturor  cadrelor didactice, care au pregătit clasele cu materialele didactice necesare studiului elevilor.
FELICITĂRI tuturor factorilor de decizie implicaţi pentru modul cum au aşteptat elevii şi pentru felul în care se prezintă unitatea de învăţământ şi la acest nou început de an şcolar!
Le urăm din suflet multă sănătate, putere și mult succes elevilor și cadrelor didactice, în NOUL AN ȘCOLAR!
Bibliotecar,
Ionelia Șerban

mai multe imagini aici:



        Momente din timpul Festivității de deschidere:






duminică, 9 iunie 2019

FLOARE de pe BĂRĂGAN 2019

Judeţul Ialomiţa a fost gazda celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor „Floare de pe Bărăgan“, o manifestare devenită tradiţională, cunoscută şi apreciată pe plan internaţional, care creează o importantă punte de legătură între popoare.
Prin cântec, dans şi reprezentaţii de artă populară, festivalul promovează frumuseţea, unicitatea fiecărei naţiuni, în contextul globalizării şi al păstrării identităţii socio-culturale. Schimburile culturale şi de idei contribuie din plin la cunoaşterea umană, la întărirea prieteniei şi îmbogăţirea orizontului spiritual al participanţilor.

La reuşita manifestării contribuie de fiecare dată si Primăriile şi Consiliile locale, Casele de cultură şi Căminele culturale din judeţ, care de fiecare dată sunt gazdele primitoare ale grupurilor vizitatoare.


    Și pentru că doamna Primar Fănica 
Decu a fost de acord cu propunerea Centrului Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, aceea de a fi GAZDA invitaților de peste hotare, așa cum s-a mai întâmplat și în alte ediții, anul acesta am fost bucuroși să ne înfrățim cu invitații ANSAMBLULUI FOLCLORIC ” VRELO IBRA” din MUNTENEGRU, cei care alături de Formația de dansuri ”Mugurași de STELNICA” au oferit un frumos spectacol publicului prezent.


Înregistrări din timpul spectacolului:


Varietatea dansurilor, a ritmurilor, a costumelor tradiţionale a atras, ca de fiecare dată, atenţia şi a câştigat admiraţia celor îndrăgostiţi de folclor, reflectând istorie, cultură, atitudini, valori.

Evenimentul  a fost o adevărată sărbătoare a cântecului şi dansului popular, o explozie de originalitate şi tradiţii, păstrate din generaţie în generaţie şi transmise mai departe prin intermediul artei spectacolului.






Multumim Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa, Doamnei Primar Fănica DECU și  domnului  Costel BRATEŞ pentru susţinerea pe care au            arătat-o mereu  traditiei, folclorului și tuturor evenimentelor culturale desfășurate spre folosul locuitorilor  comunei Stelnica.


sâmbătă, 11 mai 2019

ZIUA BIBLIOTECII 2019” OMAGIU lui Ion Ghelu DESTELNICA la 97 ani de la Nastere”

 ”SCRIITORII CONTEMPORANI își prezintă noile apariţii”

 Sâmbătă, 11 mai, 2019, s-a mai scris o pagină în “Cartea de istorie” a Bibliotecii “Ion Ghelu Destelnica” prin organizarea  ZILEI BIBLIOTECII – “Omagiu adus Maestrului ION GHELU DESTELNICA la 97 ani de la naştere”.
Într-o zi care a debutat cu lacrimi ale cerului, care, pe parcurs au fost șterse de razele blânde ale soarelui și uscate definitiv…pașii  i-au purtat pe toți invitații ”Zilei Bibliotecii”, dar și pe localnici și pe cei din împrejurimi, spre Căminul Cultural din Maltezi, acolo unde BIBLIOTECA ” ION GHELU DESTELNICA” , aniversa 97 de ani de la nașterea Patronului spiritual.
  

Într-o atmosferă de mare sărbătoare a Cărții și a Sciitorilor Ialomițeni, acum și a CUCI-lor Constănțeni s-a derulat PROGRAMUL EVENIMENTULUI care a fost următorul:

I.   “Omagiu lui ION GHELU DESTELNICA la 97 ani de la naştere!” 
-          Cuvântul de deschidere al reprezentatului autorităţii administrative judeţene şi al celei locale,  D-na Director Elena Balog, D-na Primar Fănica Decu, Domnul Costel Brateș
- Scurtă prezentare: „Remember: 2008 - 2018 - 10 ani de ANIVERSARE a Bibliotecii Ion Ghelu Destelnica” unde se prezintă SCRIITORII IALOMIŢENI şi noile apariţii”, acolo unde bibliotecarul a dat citire unui discurs în care au fost punctate cele mai importante realizări și întâlniri ale bibliotecii din toți acești ani.


Înregistrări Video ale evenimentului:
               Moment artistic-  PIESĂ de TEATRU: ”PĂCALĂ ȘI CONTELE  PIELEGOALĂ sau E UȘOR SĂ DĂRUI VORBE!”     adaptare  după maestrul Ion Ghelu Destelnica, text îngrijit de Radu Bogdan Ghelu.  Piesa a fost interpretată cu mare succes la public de Trupa de Teatru ” ANIMA”, eleve ale clasei a VII-a a Școlii gimnaziale Maltezi îndrumate de dna. Prof. Gabriela Vișoiu.     


                    
                     Moment artistic al cant-autorului OVIDIU SCRIDON care a a prezentat, cu mare succes la inimile publicului, cartea
           ”Tu ce-ai făcut astăzi?”  într-un program de muzică FOLK.









      Lansări de carte a scriitorilor IALOMIŢENI şi a „CUCI-lor” CONSTĂNŢENI:

    -      Ionuț -Daniel Țucă, Ananie Gagniuc-    ”Oameni în iarnă ” și ” Ostrov” – autor:  Florentina Loredana DALIAN- ”Dumnezeua fost Arestat!” – Ion TIȚA- CĂLIN- ”NI HAO, CHINA!” – Traian BRĂTIANU- ” CARMEN” – Antologie Lirică-” Verba Volant, Scripta Manent” – Antologie de Proză-” Versul, Visul, Clipa…” -  Maria UDREA-  ” Obârșii”   și   ”Torțe    -   Ilie CIOACĂ- ”Povestiri didactice”  -  Elena BOLÂNU- ” Adevărul în el însuși” – Ioan Corin CULCEA   ”Vagabonzi Lirici Internaționali: Antologie de poezie turcă și arabă” prezintă: Florin CIOCEA-        
   „Între 2 lumi „ și ” Ești numai al meu” – autor: Mircea DUMITRESCU  




























V. Moment artistic  susţinut de:   “CORALA SF. MARE MUCENIC MINA” a Protopopiatului Slobozia condusă de Preot  Cătălin Stanciu.
 Prea cucernicii părinţi au  ridicat auditoriul în picioare cu profunzimea mesajului transmis de cântecele interpretate şi au cutremurat de bucurie şi fericire sufletească pe toţi cei prezenţi.  Mulţumim domnului Părinte Director Cătălin Stanciu cât şi domnului Costel Brateş  pentru această reprezentaţie a Corale Sf. MINA  la STELNICA!




 VI.  Moment artistic: cant-autorul Mihai CHIRICUȚĂ  alături de doamna  interpretă  Mihaela VIȚU prezenți pentru prima dată pe scena stelniceană au încântat publicul cu Muzică folk, poezie și Muzică Populară.




Evenimentul a fost încheiat cu o suită de dansuri populare susținută de Grupul ”Mugurasi de Stelnica”.

Invitaţi ai evenimentului au fost:

 -“CORALA SF. MARE MUCENIC MINA”- Cant-autorul OVIDIU SCRIDON
- Radu Bogdan GHELU-Membri ai CLUBUL UMORIŞTILOR CONSTĂNŢENI
-Florentina Loredana DALIAN -Ilie COMĂNIŢA (CIOACĂ ) -Elena BOLÂNU -Florin DOCHIA -Gheorghe DOBRE -Florin CIOCEA -Constantin GORNEA  -Nicolae TEOHARIE-  Costel BUNOAICA -Mircea DUMITRESCU- Radu MUNTEANU - Mihaela VIȚU-   Ioana BANNER - Mihai CHIRICUȚĂ.

Această activitate a avut susţinerea atât a doamnei Elena Balog, director a Bibliotecii Județene „Ștefan Bănulescu” Ialomița,  cât și a autorităților locale, reprezentate de doamna primar Fănica Decu și domnul Costel Brateș. Ne-au onorat cu prezența Domnișoara Raluca Dumitrescu, Președinte Gal Naparis, domnul Senator Marian Pavel, domnul Deputat Ștefan Mușoiu, domnul Victor Moraru, Președinte al Consiliului Județean Ialomița, și domnul Vicepreședinte Cătălin Grigore, omul care în ultimii ani a fost mereu prezent la evenimentele culturale stelnicene.
       
       Orice sărbătoare a bibliotecii în memoria Maestrului Ion Ghelu Destelnica, a fost și SĂRBĂTOAREA COMUNITĂȚII și, de-a lungul celor 10 ani toate aceste întâlniri ale scriitorilor IALOMIȚENI și nu numai, au făcut cunoscute creațiile tuturor celor care au dorit să își lanseze cărțile sau să prezinte lucrările dumnealor într-un cadru plin de personaje magice așa cum spunea  BORGES:  că…"BIBLIOTECA ESTE CABINETUL MAGIC ÎN CARE EXISTĂ SPIRITE VRĂJITE"! Dar aceste spirite prind viață prin dăruirea cu care se apleacă acești oameni minunați, SCRIITORII, care au fost înzestrați de Bunul Dumnezeu cu acest HAR acela de a ne purta în lumea imaginației și a frumosului, a poeziei, a umorului.   

     MULȚUMESC tuturor pentru interesul acordat Evenimentului care s-a desfăşurat la Stelnica și pentru participarea INVITAȚILOR alături de toți cei care au dragoste față de Carte, Cultura și Creație LITERARĂ , a celor care au HARUL lui Dumnezeu, acela de a SCRIE.


   Multumesc doamnei Primar, Fănica DECU și  domnului  Costel BRATEŞ pentru susţinerea pe care au arătat-o mereu ACTULUI  CULTURAL şi mie personal ca BIBLIOTECAR şi tuturor celor care au răspuns afirmativ la INVITAŢIA de a ne fi alături şi de a pune umărul la REALIZAREA acestui MARE EVENIMENT pentru COMUNITATEA STELNICEANĂ!