ION MUNTEANU - autorul Monografiei : "Istoria Veche a Stelnicii"
S-a născut în comuna Stelnica, judeţul Ialomiţa, din părinţi plugari, pe data de 13 iunie 1929, el fiind al cincilea din nouă copii. A urmat şapte clase primare în satul natal, iar după absolvirea lor, fiul preotului din sat, Valentin Nicola, l-a luat la el la Liceul Internat “Costache Negruzzi” din Iaşi unde a terminat clasa cu premiul I. În anul următor s-a înscris la Liceul “Mircea cel Bătrân” din Constanţa pe care l-a absolvit în 1950 cu diplomă de merit.
În perioada 1950-1955 a urmat Facultatea de Silvicultură din Braşov, obţinând diploma de inginer în specialitatea “Amelioraţii Silvice”. Intrat în producţie la diferite unităţi silvice şi-a desăvârşit pregătirea profesională atât în problemele silvice cât şi cele economice slujind aproape 30 de ani în Centrale industriale de profil şi Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului ca expert gradul I. Dovedind unele înclinaţii şi uşurinţă în ale scrisului a fost membru şi secretar al cenaclului literar ”Mihail Eminescu” din Braşov – pe perioada studenţiei, iar cât a fost în producţie şi ca pensionar a publicat cca 100 de articole de popularizarea plantelor şi ştiinţelor silvice, în reviste de specialitate. În 2005, i-a apărut cartea de medicină naturistă: “Trusa cu plante medicinale” (500 pagini) care s-a pus în vânzare în librării şi la unităţile silvice.
Este membru fondator al Asociaţiei Pensionarilor Silvici din România, unde începând din anul 1993, a funcţionat ca vicepreşedinte.
Dovedeşte o vervă şi pasiune deosebită pentru scris, dorind să lase generaţiilor viitoare cât mai multe cunoştinţe din experienţa sa, capătate de-a lungul vieţii.
Din luna mai 2008, este declarat cetatean de onoare al Comunei Stelnica !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu