luni, 16 ianuarie 2017

TRADIŢII de "BOBOTEAZĂ" la STELNICA 2017

Anul acesta, ziua de 15 ianuarie are dublă însemnătate pentru locuitorii comunei STELNICA:
        1. Se împlinesc 550 de ani de la prima atestare documentară a STELNICII; 
        2. Datorită viscolului, “TRADIŢIA de BOBOTEAZĂ”, nu s-a putut organiza în ziua de sărbătoare a BOBOTEZEI, iar autorităţile locale, la cererea tinerilor, au hotărât să organizeze, în data de 15 Ianuarie 2017, Concursul de Călărie şi de paradă a Căruţelor trase de cai.            

                   Zi de sărbătoare la Parohia Sf. IOAN din MALTEZI

    



  Doamna Primar, Fănica Decu, însoţită de fostul Primar Costel Brateş, şi de o parte din Consilierii locali, au participat la slujbă, la Biserica ce poarta hramul Sf. Ioan Botezătorul din satul Maltezi. 







Datorită viscolului şi intemperiilor care au fost de Sf. Ion, şi nu au putut să fie alături de enoriaşi, la finalul slujbei au oferit tuturor enoriaşilor , din sponsorizare proprie, pungi cu alimente aşa cum au oferit de fiecare dată cu ocazia Hramului Bisericii.













"Încuratul şi Botezul Cailor"  - Concurs de Călărie şi de  paradă:"Cel mai Frumos CAL" 



După slujbă, crescătorii de animale au concurat pentru a obţine trofeul destinat celui mai frumos cal, al celui mai frumos atelaj, dar şi al celui mai puternic cal de tracţiune din localitate. La concursul de călărie Locul I a fost obţinut de către Viorel Marian Şoldan, care a ieşit câştigător timp de 4 ani consecutiv.







 Toţi câştigătorii au fost premiaţi de către d-na Primar Fănica Decu şi de d-nl fost Primar Costel BRATEŞ.









2 comentarii:

  1. Stimata dna bibliotecara, va rog scrieti-mi in privat si dati-mi o adresa de e-mail, caci vreau sa iau legatura cu dvs si cu cei care se ocupa de istoria comunei si de biserica Sf.Pantelimon. Sunt din Campina, jud. Prahova, unde se afla o biserica-sora a celei din Stelnica, fapt ce l-am aflat recent cercetand prin arhive si biblioteci istoria ei. Datorita acestui fapt am ajuns sa stiu despre biserica de la dvs mai multe decat a scris dl Ion Munteanu in monografia sa. Cu respect !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna dimineata,
      Va multumim pentru interesul dumneavoastra si pentru sprijinul de a descoperi noi date despre Biserica noastra. Acum, daca va referiti de cea din imaginile de mai sus, aceasta este din satul Maltezi....si poarta hramul Sf. Ioan Botezatorul.

      Ștergere