Cresterea valorii este un semn de civilitatie : Interviu cu Radu Bogdan Ghelu din 7 mai 2012

90 de ani de la nasterea dramaturgului, regizorului si pedagogului Ion Ghelu-Destelnica

Astazi se implinesc 90 de ani de când s-a nascut dramaturgul, actorul, poetul si pedagogul de exceptie Ion Ghelu-Destelnica. Nascut pe 7 mai 1922, la Stelnica - Ialomita, Ion Ghelu-Destelnica a absolvit Facultatea de Teatru a Institutului de Arta din Iasi, in 1950. Intra foarte de tânar in viata literara si debuteaza cu poezie, in 1946, in “Iasul Literar”, apoi in 1956 publica comedia “Comoara”, care este pusa in scena la Teatrul din Bacau. Urmeaza drama “Balada pentru un necunoscut” si “Casa cu muscate”, o comedie savuroasa. Teatrele din Bacau, Bârlad si Iasi ii pun in scena “Cearta in familie” si “Departarea”. Stabilit definitiv in Bacau, Ion Ghelu-Destelnica devine profesor la Scoala Populara de Arta, o cariera extraordinara de pedagog si slefuitor de talente, prin clasa lui, prin mâinile lui trecând peste 80 de tineri, deveniti mai târziu actori consacrati si iubiti de public pe marile scene ale tarii. Este suficient sa-i amintim pe Doina Pavel, Viorel Baltag, Geo Popa, Florin Zancescu, Romeo Barbosu, Suzana Macovei, Diana Lupescu, Florin Mincea, Maria Teslaru, Constanta Popa, Tatiana Ionesi, Mona Bordeianu si multi, multi altii, care si-au desavârsit apoi pregatirea in institute si facultati de specialitate.
O viata dedicata teatrului, o viata dedicata promovarii talentelor autentice, o viata inchinata comunitatii in care a trait si de care s-a legat definitiv prin opera sa. 

Pentru a-l cunoaste mai bine pe fostul mare om de cultura, care a fost Ion Ghelu-Destelnica, am stat de vorba cu nimeni altul decât fiul lui, Radu Bodgan Ghelu, actor si manager artistic.

- Spune-mi, Radu, cum era receptat de contemporani, cum este acum privit omul de teatru, pedagogul si scriitorul Ion Ghelu-Destelnica?

- O data cu el a murit o generatie, generatia bunului simt, generatia oamenilor de caracter, a oamenilor care nu mint, dar si a oamenilor care stiu sa ajute alti oameni. Nu a avut dusmani, pur si simplu nu a fost capabil sa-si faca dusmani. Astazi traim intr-o societate intoarsa cu poalele in sus, oameni ca el ar trebui sa renasca, oameni ca el ar trebui sa formeze acea armura impotriva mediocritatii, a lipsei de bun gust, pe care orice citadela importanta, asa cum este Bacaul, ar trebui sa o aiba.

- Tatal tau s-a dedicat total scenei si a fost un mare pedagog, meserie, vocatie, pasiune, profesionalism? Care crezi ca au fost secretele lui?

- Ca pedagog a stiut sa descopere talente, sa faca din tineri oameni minunati, care si-au continuat apoi cariera de artisti semiprofesionisti sau profesionisti. In acelasi timp, a oferit arta tuturor, a oferit acea alternativa care i-a dus pe artisti pe culmi nebanuite. Atuurile lui au fost generozitatea, faptul ca s-a dedicat fiecarui talent, faptul ca nu a profitat si a fost de un altruism rar intânlit. El a fost si a ramas un om modest, chiar sarac, bogatia lui spirituala, talentul lui fiind daruite cu toata dragostea tuturor.

- Nu era usor in cele vremuri sa rezisti, sa invingi inertiile, barierele ideologice, atunci când actorul, dramaturgul nu avea nicio sansa daca nu devenea propagandist. Cum a reusit sa performeze?

- El a performat pâna in anii ’70, când neintelegând sa introduca in piesele sale personaje politice ale vremii, toate creatiile sale au fost scoase din repertorii, de pe scene, devenind piese de sertar, de viitor. Ele trebuie scoase din sertar, datoria mea este sa le adun, sa le public. Dupa atâtia ani, am datoria sa alerg dupa paginile aruncate de vântul vremii si sa-i refac opera, sa o redau publicului.

- S-a schimbat aztazi ceva in modul in care oamenii recepteaza teatrul, actorul, te intreb deoarece esti actor, manager artistic.

- Am facut un teatru privat in Bacau…

- Are viitor un asemenea mod de organizare si functionare a unui teatru?

- Este nevoie de un teatru particular in Bacau, dupa exemplul unora din Bucuresti, dar mai ales dupa modelul celor din perioada interbelica. Teatrul particular este obligat, prin repertoriu, prin alte activitati conexe, sa-si scoata banii investiti. Cum? Prin diversitate, prin profesionalism, prin curaj in montare dar si prin atragerea de partea lui a celor dispusi sa investeasca in arta, oameni cu bani, vorbim aici de mecenat, care inca nu funtioneaza. Teatrul este o forma de civilizare a publicului, care oscileaza astazi intre biliard si bar.

- Exista in Bacau oameni care pot si vor sa investeasca in teatru?

- Au fost. Astazi nu mai vor si nu mai pot. Economic trebuie sa-si sustina afacerea, e criza, economia merge prost. Concluzia? Aproape nimeni nu este dispus sa investeasca in arta, de aici si problemele unui teatru privat. Acum, a deschide un teatru privat este ca si cum ai merge la un razboi pe care stii din start ca il pierzi. Astazi, ca sa faci bani, te apuci de cântat. Repet, este nevoie de oameni iubitori de arta, care, alaturi de artist, sa aduca bucurie in sufletele oamenilor. Cunosc asemenea oameni si, cu siguranta, isi vor descoperi identitatea prin fapte.

- Ion Ghelu-Destelnica a fost, de-a lungul timpului recompensat cu numeroase premii, distinctii, diplome, sigur ca nu i-au adus multi bani, insa au reprezentat o recunoastere a muncii, a talentului, a perseverentei. Are nevoie un artist de toatea acestea?

- Cea mai frumoasa recompensa a fost la implinirea a 75 de ani, când a avut sprijinul si recunoasterea intregii activitati din partea primarului Dumitru Sechelariu, care l-a iubit, l-a sustinut, care i-a acordat titlul de “Cetatean al municipiului Bacau”. Sentimentele au fost reciproce, tatal meu l-a iubit si l-a apreciat foarte mult pe domnul Sechelariu. Sunt singurele gesturi care ramân, deoarece recunostinta urbei, a oamenilor, a devenit, in timp, cea mai perisabila marfa. De altfel, Dumitru Sechelariu, dupa câte stiu eu, nu a investit numai in oameni, a pus suflet si in renovarea, reconstructia unor lacase importante de cultura, cum sunt Teatrul Municipal, Casa Bacovia si altele. Doar asa vom reusi sa aducem oamenii la teatru, prin seriozitate, prin eleganta, prin repertoriu, prin respectul pentru actor, pentru dramaturg, regizor, cum la fel artistul nu poate sta in turnul de fildes.

Artistul este posesorul unui capital de imagine, de notorietate, poate fi un reper si pentru altii. Cu

cine votezi este problema ta, insa eu sigur ma voi gândi de trei ori inainte de a introduce votul in urna. Cred ca orasul are nevoie urgenta de schimbare, de refacere a imaginii, are nevoie de oameni cinstiti, de buni administratori si gospodari. Tatal meu spunea ca omul nu poate trai singur, nu poate sta departe de ceea ce se intâmpla in jurul lui, este o fiinta sociala, care tânjeste dupa libertate si implicare. Acum m-au napadit amintirile, mi-ati facut o mare bucurie pentru care va multumesc si sunt fericit ca nu l-ati uitat pe cel care a fost Ion Ghelu-Destelnica.

Gheorghe Baltatescu
www.desteptarea.ro