sâmbătă, 17 noiembrie 2012

AICI VOM AVEA PADURE! partea a doua






    Vineri, 16 noiembrie 2012, într-o zi ceţoasă de toamnă târzie, mulţi voluntari din comuna Stelnica au răspuns prezent apelului lansat de către d-nl Primar Brateş Costel : acela de a planta puieţi de salcie!
   
    Acest lucru s-a  putut realiza cu fonduri de la Asociaţia Comunelor (ACOR), Asociaţia Crescătorilor de Animale şi cu sprijinul Ocolului Silvic.
     Problema pe care trebuie s-o rezolve acest proiect este aceea de întărire a malului braţului Borcea şi a Digului de protecţie a luncii. Acest dig a fost afectat de inundaţiile repetate ce s-au produs de-a lungul timpului şi prezintă pericol real pentru săteni. Un alt beneficiu va fi acela de a proteja de arşiţa verii, animalele aflate la păşunat, pe timp de caniculă.
    Edilii şi-au propus să realizeze o campanie amplă de implicare a tinerilor în această acţiune de împădurire, acum, când terenul este gata să primească puieţii tineri ce se vor transforma de-a lungul anilor în pădurea mult dorită.

    I-au stat alături tineri şi bătrâni din comuna noastră, dar, şi echipa domnului Preşedinte Silvian Ciupercă şi Cristina Pocora - deputat.


Felicitări tuturor pentru implicare şi munca depusă!
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu