I. “Omagiu lui ION GHELU DESTELNICA la 95 ani de la naştere!”

A fost un adevărat maraton de teatru, poezie, jazz, proză scurtă şi umor la împlinirea a 95 de
ani de la naşterea marelui profesor, regizor şi dramaturg, Ion Ghelu
Destelnica!
Această activitate a avut susţinerea atât a doamnei Elena Balog, director a Bibliotecii Județene „Ștefan Bănulescu” Ialomița, cât și a autorităților locale, reprezentate de doamna primar Fănica Decu și domnul fost primar Costel Brateș, precum și a celor județene, al căror reprezentant la eveniment a fost domnul vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița, Cătălin Grigore.
Invitat de onoare al manifestării tradiţionale
a fost, ca de fiecare dată prezent, Radu Bogdan Ghelu, cetăţean de Onoare al
Comunei Stelnica.
După alocuțiunile susținute de autorități, de domnul Radu Bogdan Ghelu care a adresat un cald cuvânt de mulțumire, a urmat un moment artistic prezentat de copii, elevi ai Şcolii Gimnaziale Maltezi, îndrumaţi de doamna prof. Gabriela Vişoiu, care au interpretat cu talent și dăruire scenete din opera dramaturgului Ion Ghelu Destelnica.
Domnul Radu
Ghelu, cel ce duce mai departe munca părintelui său, anul acesta a venit
însoţit de tânăra Alana McKenzie, sosită din America la studii în România, care
a citit în limba română din opera maestrului Destelnica și a cântat în limba sa maternă.
La finalul primei părţi a activităţii, s-a lansat către conducerea locală, provocarea de a fi tipărit unul din manuscrisele Maestrului Ion Ghelu Destelnica, „Gorila cu mănuşi”, manuscris care nu a fost publicat niciodată. Doamna Primar, Fănica Decu, a acceptat propunerea, iar domnul fost Primar, Costel Brateş şi-a luat angajamentul că ne v-a susţine financiar.
II. Moment artistic – „POETUL şi CÂNTĂREAŢA” interpretare Mădălina MANTU şi Mihăiţă MACOVEANU.
Oameni minunaţi cu dăruire pentru muzică şi poezie, deschişi pentru colaborare şi plăcuţi în acelaşi timp, au făcut auditoriul să tresalte după frumoasele momente de Jazz live şi Recitalul de poezie patriotică interpretate pe scenă.
III.
Lansări de carte a scriitorilor IALOMIŢENI şi a „CUCI-lor” CONSTĂNŢENI:
Iubitori ai cărţii şi apropiaţi ai scriitorilor ialomiţeni, membrii Clubului de Umorişti din Constanţa, au sosit la Stelnica să cinstească memoria lui Ion Ghelu Destelnica, să lanseze volumul „Containerul cu umor” şi să înveselească atmosfera cu epigrame, caricaturi şi poezii vesele.
-
„Miss
Univers” – autor: Florentina Loredana DALIAN
-
„Containerul
cu umor” – autori: CLUBUL UMORIŞTILOR CONSTĂNŢENI
CUCii
poposiți la Stelnica, în
majoritate epigramiști, dar și prozatori, au fost:
Ananie Gagniuc, președinte onorific al
CUC, Dan Norea, președinte executiv, Petru
Brumă, Ion Tița-Călin, Ionuț-Daniel Țucă, Traian Brătianu,
Aurel Lăzăroiu, președinte al Cenaclului
„Mihail Sadoveanu” din Constanța, caricaturistul
Năstase Leonte – omul care a realizat portrete-caricaturi pe care le-a dăruit la final, Claudia Croitoru, Ana Ruse, Ion Ruse, Aron Petru, Liliana Stoica, aceștia toți din Constanța, dar și CUCii ialomițeni: Florentina Loredana Dalian (membru fondator), Constantin Gornea și Radu Munteanu.
Năstase Leonte – omul care a realizat portrete-caricaturi pe care le-a dăruit la final, Claudia Croitoru, Ana Ruse, Ion Ruse, Aron Petru, Liliana Stoica, aceștia toți din Constanța, dar și CUCii ialomițeni: Florentina Loredana Dalian (membru fondator), Constantin Gornea și Radu Munteanu.
Tot
ce a însemnat LANSAREA „CONTAINERULUI CU UMOR” a fost un moment umoristic
oferit pe rând, de toţi CUCii prezenţi şi, au promis că la invitaţia noastră
vor fi prezenţi şi la alte evenimente ale bibliotecii !
Au
mai fost lansate cărţile:
-
„10
Coroane” – autor: Ilie COMĂNIŢA
-
„A -
E - IOUA”- autor: Constantin GORNEA
-
„Dincolo”
– proză scurtă – autor: Florin CIOCEA
-
„Mic
tratat de filozofie despre îngeri, tractorişti şi femei nebune” – poezie-
autor: Florin CIOCEA
-
„Viscol fierbinte„ – autor: Mircea DUMITRESCU
Pe tot parcursul Evenimentului, publicul
prezent şi-a putut desfăta privirea cu Expoziţia de PICTURĂ a artistei locale Doiniţa GORNEA, cu Expoziţia de GRAFICĂ
UMORISTICĂ – a autorului Radu MUNTEANU şi Expoziţia de FOTOGRAFIE a ing. Ionică
Brateş, cel care a imortalizat Braţul Borcea în diferite anotimpuri: Vara,
Toamna şi Iarna.
La
final invitaţii au închinat un pahar de pălincă în memoria MAESTRULUI şi au
schimbat impresii şi replici cu umor apoi au poposit la STÂNA din deal a
domnului FLORIN CIOCEA unde: „am continuat programul artistic, care cu
epigrame, care cu poezie sau proză. Toate acestea sub lumina unui soare
generos, în mijlocul naturii, acompaniați de păsările cântătoare și rațele măcăitoare, până spre lumina blândă a asfințitului. Ceea ce nu
se poate povesti, ci numai trăi! “ după cum spune doamna Florentina Loredana Dalian pe blogul său:
(http://florentinadalian.blogspot.ro/)
(http://florentinadalian.blogspot.ro/)
mai multe imagini, aici:
Trebuie să mulţumesc TUTUROR PENTRU CĂ AU RĂSPUNS PREZENT LA EVENIMENT!
Şi, mai doresc să MULŢUMESC atât doamnei Primar Fănica Decu, cât şi fostului Primar Costel Brateş, pentru susţinerea CULTURII scrise şi a instituţiei BIBLIOTECĂ în toate PROIECTELE demarate şi realizate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu