Pentru acest eveniment scriitorul Constantin Gornea a compus poezia
"CURAJUL DE A CITI "
Un puştan mic, pistruiat şi, de fel, cam curios,
A avut un vis ciudat că mergea prin crâng, pe jos
Şi din ramuri încâlcite îi ieşea-n cărare
O fiinţă străvezie, ca o arătare .
Ai fi zis c-o întâlneşte chiar pe Zâna Bună,
Dar fiinţa traslucidă era cam bătrână
Şi-avea şi-un toiag în mână, lung, ca de oţel
Pe care-l ţinea cu vârful îndreptat spre el.
- Eu sunt Baba-Înţelepciunea, i-a spus răspicat,
De-nlemniră toţi copacii până la băiat.
- Şi-acum, întrebă copilul cu mintea pe brânci,
Îmi aţii calea în codru ca să mă mănânci?!
- Nuuu, copile!, îi răspunse bătrâna ciudată,
Eu sunt babă înţeleaptă, nu înfometată.
Te ştiu dornic de-a afla tot ce-i de ştiut
Şi de-aceea-ţi ies în cale, ca să te ajut.
Vreau să-ţi dăruiesc puterea de-a nu renunţa
Niciodată când ai timpul pentru a-nvăţa.
Iar dacă setea-ţi de carte va scoate scântei,
Vei ajunge sigur printre ucenicii mei.
Spune-mi, deci, dacă accepţi, dar cu toată gura,
Să devii frate, pe veci, cu Învăţătura !
- Mda, ba da, sigur că da, bâigui băiatul.
- Tu chiar vrei?, că dacă nu, îl caut pe altul.
Te-am luat, poate, cam tare, te-oi fi speriat
Şi n-oi mai crede că-i bine să fii învăţat,
Dar îţi spun acum, mai iute, că nu avem timp,
Că Învăţătura lumii-i ruptă din Olimp.
Zeii-o foloseau pe Ea, ca armă şi scut
Şi erau atotputernici orice-ar fi făcut.
Iar când Omul le-a luat-o, fără nicio veste,
Zeii toţi au devenit o simplă poveste.
- Bine, gata, m-ai convins, spuse ferm băiatul,
Chiar de-acum vreau să devin eu cu totul altul.
Să pătrund cu mintea trează-n cosmos şi-n atom,
Tot Universul să-ncapă-n capul meu de om.
- Stai puţin, nu fi grăbit!, îl calmă fiinţa,
Nu se-ntâmplă chiar pe loc. Dă-ţi toată silinţa!
Ai răbdare, fii destoinic, cât mai mult citeşte!
Nu oricum, ci alegând ce îţi foloseşte.
Cere ajutor la semeni când te poticneşti,
Dar, în primul rând , reţine!, să nu te opreşti!
Numai astfel vei putea ca-ntr-o bună zi
Să-ţi găseşti acel mirabil rost de a trăi.
Uite, eu îţi dau acum tot ce ţi-am promis.
Mergi în lumea ta, şi darul va veni precis!
Şi spunând acestea, Baba-Înţelepciunea-ntinse
Acel toiag fermecat şi creştetu-i atinse.
Se trezi băiatul nostru ca dintr-un coşmar
Şi află că se-ntâmplase să viseze iar.
Dar cum zilele-i dădeau mare poftă de-a-nvăţa,
Înţelese că în vis, chiar se-ntâmplase ceva:
Parc-avea, aşa, o forţă supraomenească
Ce-i exagera mereu, pofta să citească.
Dar cum el era cam fraged, nu ştia precis
Ce s-aleagă, ce s-amâne, din ce este scris,
Aşa că se gândi bine şi găsi pe cale
Să îi ceară ajutorul însăşi mamei sale:
- Dragă mamă, să îţi spun ce idee mi-a venit:
Vreau să mă apuc, de azi, cât mai zdravăn de citit,
De aceea vin la tine, că nu mă pricep,
Ca să-mi spui părerea ta – cu ce să încep?
- Vai de mine!, spuse mama, dar ce ţi-a venit?!
Nu ţi-e bine? Ai frisoane? Eşti cumva răcit?
Ţie-ţi arde de citit, când ai pentru-acasă
Teme multe de făcut din cartea cea groasă
Şi probleme din culegeri? Termină măcar
Tot ce-ai de făcut la clasă, plus suplimentar!
În toana ta de citit nu-ţi pune speranţă,
Că la şcoală nu ai timp – las-o în vacanţă!
Renunţă băiatul nostru să argumenteze
Dar merse la tatăl său să se-nbărbăteze:
- Dragă tată, spuse piciul cu privirea vie,
Care carte-i cea mai bună? Spune-mi-o şi mie!
- Dragul meu, răspunse tatăl, încă n-ai crescut
Ca să ştii aceste lucruri, dar, totuşi, te-ajut,
Că-i bine să fii precoce. E-un atu în viaţă
Dacă eşti, faţă de ceilalţi, cu un pas în faţă.
Deci, ia seama, dintre toate ce îţi trec prin mână,
Fără dubii, AS de treflă-i cartea cea mai bună.
Renunţă copilul iarăşi, supărat niţel,
Chiar dezamăgit, că asta o ştia şi el.
Şi se duse-ntins la sora lui, că e mai mare,
Cu speranţa că ea este o cunoscătoare.
După ce îl ascultă... doar pe jumătate,
Ea-i răspunse ca şi cum ar durea-o-n spate:
- Frăţioare, ce se-ntâmplă, oare te-ai dilit?
Vino să-ţi dau două palme, că nu te-ai trezit!
Auzi la el, să citească mult, neapărat!
Or să spună toţi de tine că eşti perimat.
Dar mai rău – şi spun acuma un eufemism -
O să fie c-am un frate în Feudalism.
Dacă nu-nţelegi ce-ţi spun, iată că îţi şi traduc:
Noile „cărţi” de citit sunt pe contul de facebook.
Aşa că lasă lectura, c-oi citi destul
Mai târziu. Acum, secretul, este să fii cool.
Iar a renunţat băiatul, sora să-şi convingă
Cum că el vrea să citească şi o să învingă.
Dar a şi-nţeles că pentru tot acest miraj
De-a citi, are nevoie de... cam mult curaj.
Totuşi, asta l-a convins să continue în trap,
Chiar de-or crede toţi ai lui c-a păţit ceva la cap.
A pornit-o el în trap, ca să treacă orice hop,
Spre bibliotecă şi, a ajuns chiar în galop.
Printre rafturile mute s-a plimbat o vreme,
Cu sfială şi chiar teamă de ceva probleme.
Dar şi-a adunat curajul şi a-ntins o mână
Spre o carte, cu speranţa că îi va fi bună.
Când a deschis-o cu grijă, ca pe o comoară,
A văzut o lume nouă ce ieşea afară
Şi-l înfăşura în mantii de lumină albă
Din a cosmosului stele aşezate-n salbă.
Printre-acele nestemate păşea către el
O prinţesă jună cu toiag ca de oţel.
- Eu sunt Zâna-nţelepciunii şi-am venit degrabă.
- A Înţelepciunii, zici!? Parcă erai babă...
- Celui care nu citeşte, eu îi par bătrână,
Dar cum a deschis o carte, mă transformă-n zână.
Mă bucur că te revăd în împărăţia mea
Şi aş vrea ca să mă ţii, tânără de-a pururea.
Acum pricepu băiatul că lectura-i cea
Care ţine zâna jună şi pe el, cu ea.