Ziua de 1 MARTIE are dublă semnificaţie pentru biblioteca noastră:
1. ANIVERSAREA A 178 ani DE LA NAŞTEREA CELUI MAI MARE POVESTITOR ROMÂN, ION CREANGĂ- OPERA lui Creangă prezentă în bibliografia şcolară”;
2. LEGENDA MĂRŢIŞORULUI ÎN TRADIŢIA ROMÂNEASCĂ.
"Mărţişorul este un simbol al primăverii, al revenirii la viaţă. La începuturi, acesta era reprezentat printr-o monedă, apoi s-a transformat în mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe o aţă.Odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, inchizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndraznea să-l înfrunte pe zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotarât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată.De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii."
EXPOZIŢIE DE MĂRŢIŞOARE ŞI FELICITARI realizată de elevii clasei a III-a
Aşa că am avut invitaţi elevii clasei a IV-a, îndrumaţi de către d-na Prof. Înv. RADU MIOARA şi am desfăşurat o frumoasă activitate interactivă la care elevii au răspuns mereu, de aici reieşind faptul că ei iubesc opera lui Ion Creangă şi au citit-o cu mare drag.
Să ne amintim de "LEGENDA MĂRŢIŞORULUI ŞI A BABEI DOCHIA!"
- Prezentarea biografiei
lui Ion Creangă;
(video-proiecţie ppt)
-Vizionare “Amintiri din
Copilărie”
- Expoziţie de carte recomandată elevilor ca literatură suplimentară;
Ion Creangă - Aniversare la 178 ani de la naştere from Ionelia Serban
Mai multe imagini se regăsesc aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu